Actual

Lipsa aerului condiţionat din microbuzele ATYC, produce victime!

În urma mai multor verificări şi sancţiuni aplicate de autorităţile publice competente, firma Atyc o comite din nou, de această dată foarte grav.

În data de 20 iunie 2018 în urma intervenţiei unei colege din presă, IPJ Dâmboviţa ne-a comunicat că unul dintre şoferii firmei de transport public de persoane Atyc, a accidentat foarte grav, în localitatea Răscăeţi, un tânăr în vârstă de 21 de ani. Se pare că şoferul de 61 de ani din Găeşti în timp ce conducea autobuzul Atyc, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre dreapta şi a acroşat un pieton.

Victima grav rănită a fost transportată la Spitalul de Urgenţe. S-a stabilit că autobuzul circula cu uşile deschise, iar pietonul a fost lovit cu uşa de pe dreapta, faţă.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Situaţia este cu atât mai gravă, deoarece nici măcar poliţiştii din cadrul IPJ nu ne-au transmis această informaţie până când colega noastră nu i-a întrebat… De ce au încercat oamenii legii să, „ascundă” acest accident foarte grav?

Revenim cu lămuriri şi poate răspunsul la această întrebare!

Comentarii
Taguri
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close